Azi (adica duminica :) ) am descoperit o melodie a fetelor de la Point of Grace. Sunt unele melodii care ne plac din prima, care ne vorbesc direct inimii.
Asa s-a intamplat si cu melodia asta. Ascultand albumul de selectii a celor mai bune melodii crestine din SUA din anul 2008, am dat peste ea, si m-a facut sa ma gandesc la frumusetea clipelor din care e formata viata mea, viata primita in dar de la Domnul.
Daca te uiti in jur in zilele noastre, vezi doar nenorocire in jurul tau si in toata mass-media - rautate, uratenie, ura, suflete invidioase si mici... chiar si pozele pe care le-am vazut in ultima vreme (si mi-am obosit ochii cu cateva:) ), cele mai vizualizate si comentate sunt cele care transmit emotii negative - respingere, singuratate, nesiguranta, durere... se pare ca acestea fac adevarata arta. Nimeni nu mai are vreme de lucruri frumoase, pur si simplu. Estetica uratului e cea care e privita ca frumoasa... Nu sunt critic de arta sau o cunoscatoare, vorbesc pur si simplu din punctul de vedere al unui locuitor al acestei planete.
Am fost socata in ultima vreme de ura pe care am gasit-o in multe comentarii de pe diferite site-uri sau forumuri la adresa crestinilor. Adesea am ramas fara cuvinte la cata ura am simtit din cuvintele (adesea josnice) folosite , si mi-am dat seama ca, daca eu, care zic ca il cunosc pe Dumnezeu, tac, vor vorbi pietrele in locul meu.
Adesea sunt intrebata de ce cred in Dumnezeu si fac/nu fac diferite lucruri (daca esti pocait stii despre ce vorbesc, daca nu esti, sigur stii pe cineva care este si i-ai pus acele intrebari). In alergarea asta nebuna dupa de-ale gurii (ca la asta se reduce pana la urma aproape totul, nu-i asa?) uit adesea si eu de ce cred in El. Ascultand melodia asta mi-am amintit de ce IL iubesc - pentru ca El a fost si este sprijinul meu in momente grele, a fost stanca de care m-am agatat in furtuna (si am avut cateva in viata mea), pentru ca cu EL lucrurile sunt mai frumoase, pentru ca doar EL stie cum sa imi umple sufletul de pace cand totul in jur pare imposibil de trait si de respirat, EL imi umple sufletul de bucurie si imi arata frumusetea lumii. Pentru ca m-a facut o printesa a Cerului si m-a si facut sa simt asta... Pentru mine, El este un prieten care stie sa asculte si sa indrume, si sa vindece...
Stiu ca suna ciudat, pentru cei care nu L-au cunoscut, dar cei care au facut-o cunosc dulceata si frumusetea momentelor petrecute alaturi de EL si puterea vindecarii ranilor...Dintre toate insa, cel mai important lucru este ca a dat sens vietii mele si speranta ca totul se va termina cu bine daca stau langa EL... Cum va fi dupa moarte habar nu am, dar aleg sa cred ce spune si sa cred ca exista ceva mai bun dincolo, unde s-a dus sa imi pregateasca un loc... Pentru cinici suna copilaresc, dar aleg sa cred asta decat ceva mai putin! Cum spunea si Pascal: "Daca crezi si nu exista, nu ai pierdut nimic... Daca nu crezi, si exista, ai pierdut totul!" Asa ca am ales sa cred!
NU vreau sa fac propaganda - departe de mine gandul asta. Pur si simplu vreau sa va spun despre persoana cea mai importanta din viata mea, CEL care mi-a dat in dar un partener extraordinar, o familie nu perfecta, ci potrivita pentru mine, si niste prieteni minunati care m-au ajutat sa cresc. Adica Dumnezeu.
Tot EL mi-a dat si dragostea pentru fotografie, care este adesea terapie pentru mine si totodata un mod de a ma apropia de EL si de a-L cunoaste mai mult.
Bucurati-va de melodie... daca va luati timp sa ii ascultati cuvintele, o sa va placa!
P.S. Poza a fost facuta saptamanile trecute in cadrul sesiunilor de fotografie pentru absolvirea liceului... In timpul sedintei, fetele au fost relaxate si s-au lasat indrumate de mine... La un moment dat m-am pus jos si mi-am rugat "modelul" sa isi ridice mainile spre cerul albastru.
Imaginea mi-a ramas in minte si, ascultand melodia, mi-am reamintit-o, asa ca m-am gandit sa o impartasesc cu voi, pentru ca mi se pare foarte potrivita:)
Ca sa intelegeti mai bine despre ce este vorba, gasiti aici videocliplul fetelor.
