Ziua absolvirii :)

 

De fiecare dată când spun oamenilor că fac fotografie, sunt întrebată: De ce? Din pasiune, vine răspunsul meu de fiecare dată.  Şi... ai făcut ceva şcoală? Nu. Ai învăţat singură? Da... am citit, am vizionat podcast-uri (video-urile alea de mici dimensiuni pe care pe pot vedea pe autobus între Cluj şi Gilău şi viceversa, pe iPod-ul primit cadou de la sora mea). Dar cea mai bună modalitate de a învăţa a fost, după cum ghiciţi, exersarea şi experimentarea. Ideea pozelor pentru absolvire nu a venit de la mine, ci de la verişorii mei, care îmi sunt şi prieteni... Au venit la mine pentru că erau foarte nemulţumiţi de oferta de pe piaţă - poze puţine, cu background-uri "colorate şi kitch-oase" - flăcări, Caraibe, maşini tari... singura modalitate de a evidenţia tinereţea şi personalitatea celui din poză, în viziunea fotografului. Aşa că, cu 2 ani în urmă s-au prezentat 6 clienţi. Voiau altceva, şi au riscat să se lase pe mâna mea... După o zi întreagă dedicată lor, cu haine împrăştiate, cu întrebări de genul "îmi sta bine părul?, cum să stau în poză?" şi cu multă muncă de convingere din partea mea că e important să se relaxeze ca să iasă în poze aşa cum sunt ei cu adevărat, după zeci de poze pentru fiecare, după ore de ales poze şi de prelucrat şi de discuţii pe messenger, a venit şi momentul distribuirii lor. Cel mai mare compliment pe care l-am primit din partea lor a fost: "Olga, nu imi ajung pozele... Mai vreau să îmi printezi câteva, ca toţi îmi cer poze!" Feed-back-ul a fost pozitiv, şi din acel moment s-au înscris pe lista de aşteptare alţii, din clasa a XI-a, ca să fie siguri că au un loc în "studioul" meu :) Anul acesta ne-am făcut de cap cu sute de poze în casa lui Dani, care a fost foarte drăguţ şi ne-a pus camerele sale la dispoziţie (frumosul mov e culoarea naturală a peretelui:), nu prelucrare digitală ). După ce am schimbat multe ţinute şi lumea s-a relaxat în faţa aparatului, ne-am gândit că ar fi bine să profităm de norii care acoperă soarele şi care filtrează lumina să fie numai bună pentru portrete, ne-am dus la gară... Rezultatele se pot vedea mai jos;)

 

De ce cred eu că pozele mele sunt deosebite de celelalte? Înafară de faptul că încerc să evit cât pot kitsch-ul, încerc să îmbin arta cu scopul pozelor de absolvire, şi încerc să scot o poză care şi peste ani să fie frumoasă! Încerc să folosesc cât mai mult lumina naturală, spaţiile deschise şi generoase, care ne pot inspira pe amândoi - pe mine şi pe cel fotografiat, încerc să fac cât mai multe poze celui din faţa aparatului pentru a-i da posibilitatea să se poată relaxa şi, la sfârşitul şedinţei, să poată alege câteva poze care să îi placă cu adevărat! Oamenii îmi spun că nu e eficientă metoda asta, că se pierde mult timp... dar, pentru mine, calitatea şi mulţumirea celuilalt este mai importantă decât cantitatea! De aici numărul mic de "subiecţi" în fotografiile mele! Gata cu vorba! Pozele se spune că sunt mai grăitoare decât cuvintele!

 

 

Doru: primul "subiect" :) O persoană veselă, îndrăzneaţă, deschisă, gata să sară în ajutor când e nevoie, îndrăgostit de chitara lui... Cel care şi-a dorit aşa de mult să se fotografieze cu o pălărie, încât a făcut rost de una:)

 

 

 

Alina: de prima dată când am văzut-o, mi-a venit în minte cuvântul "cochetă". O domnişoară cochetă, îngrijită, atentă...

Şi da, toate pozele au fost făcute în aceeaşi zi, deşi hainele şi coafura (sau coafurile) v-ar putea spune altceva:)

Andreea: o fată dulce, veselă, prietenoasă, deschisă... care	iubeşte ideea de "afară", dar e şi feminină:)

 

Dani: prietenul cel mai bun al lui Doru, prima vedetă a acestei serii:)

Se spune ca la 18 ani nu ştii ce vrei... Dani este o excepţie: e o persoană hotărâtă, ştie ce vrea şi, deşi abia a ieşit din adolescenţă, este încrezător în forţele proprii şi în ceea ce este el ca om.

 

O parte din generaţia 2008... Pentru noi, înainte de toate, şedinţa foto a fost distractivă...:)